vineri, 1 aprilie 2011

Tristețea mi-a penetrat cu brutalitate venele.

Mai știi,iubitule când priveam amândoi cerul lui Septembrie?
N-ai de unde să știi,pe tine singurătatea nu te înjunghie cu un cuțit.
Nu ai idee de nimic.
Atâtea pete de culoare .
Uite,îți dau pensula iubirii - colorează-mă.
Doar tu ai vopseaua ce-mi poate colora tristețea.
Să știi că zâmbetul tău se joacă  de-a v-ați ascunselea cu emoțiile mele.
Iubitule,tu nu ai habar că iarna m-a acoperit complet.Mi-a acoperit inima cu haina ei groasă.Era atât de grea,încât n-am mai putut s-o car pe umeri.
Mi-era și frică.
Parcă mă feream de ceva.
Mă feream de mine.?
De fapt,mă feream de sentimente....dar m-au prins în jocul lor.
Nu-i un joc absurd și imatur.
De fapt,îmi place jocul acesta.
Îmi dă dureri de cap amestecate cu melancolii fierbinți.
Noaptea este prietenul meu bun,iar insomnia și-a cusut aripile pe pielea mea.
Ah,iubitule,cât de mult aș vrea s-o descos .
Mă simt bătrână...ridurile tristeții îmi fac găuri adânci .
Dă-mi crema timpului.Știu că o ai.
......................
Ah,nu  poți  să mi-o dai.
Ești plecat.
În lumea bestiilor.Te-au legat cu cătușele uitării.
Acest joc nu-mi place.Poate că ar trebui să intri în jocul sentimentelor mele.
Nu-i un joc absurd și imatur.
Și mi-e dor de tine ...și vreau să gust din tine.


Dar tu n-ai de unde să știi,iubitule,ție tristețea nu ți-a penetrat cu brutalitate venele.