vineri, 27 decembrie 2013

Un ceas de înapoi şi un sfert de înainte


10 septembrie , 1975 .
Gara de Nord , Bucureşti  .
Ora : 20:25

Trenul a sosit în gară  când noaptea şi-a făcut culcuş peste soare . Ce-i drept , într-o seară ca asta trebuie să te însoţească jumătatea ta .
   Nu-i de mirare că la cele douăzeci şi cinci de primăveri ale lui încă îi pot găsi mici imperfecţiuni  . Puteam observa cu ochiul liber cum firele lui rebele de păr , având culoarea abanosului ,se aşează zburdalnice peste ochiul său stâng ,ca un altfel de imperfecţiune . Simţind braţul lui puternic ce îmi înconjoară gâtul , pot constata că nici uraganele  nu mă pot lua sub aripa lor .
Sunt cu capul pe pieptul lui , îi simt inima bătând şi pot auzi şiroaiele de sânge ce nu îşi găsesc liniştea în venele sale .
Deja simt că noaptea îşi invită cel mai bun prieten , frigul , să o acompanieze .
Simt amorţeala serii ce se propteşte de genunchiul  meu stâng , parcă vrând  să-mi smulgă pielea de pe el din cauza greutăţii sale.
În somnul meu pot percepe mai bine sentimentele pe care le am pentru bărbatul născut în luna lui Noiembrie.
Stai ! Ce se întâmplă?.
Simt că nu mă pot trezi pentru a vedea privirea soţului meu , dar nu-i nimic.


Imaginându-mi-l este forma pe care o abordez atunci când timpul ne separă .
Pot simţi cum răcoarea pătrunde în compartimente pe sub ferestrele murdărite de privirea fiecărui călător .
Adulmec mirosul rece al frigului combinat cu parfumul florilor de mai al aproapelui meu . Încă îmi pot aminti de toamna târzie ce ne aşteaptă pe amândoi în Ţara Împlinirii  , lângă casa fericirii .
Îmi aduc aminte de primul nostru sărut sub privirile Domnului nostru.Am fost pecetluiţi pe vecie în casa sa.
Observ cum verigheta mă strânge ,parcă vrând să mă trezească .
Respiraţia aproapelui îmi invadeaza fiinţa până la epuizare .
                Ora : 22:30 , aceeaşi noapte , aproape de Ţara Împlinirii .
   În difuzoare  aud cum trenul va sosi în cinci minute în Ţara Împlinirii , staţionând  pe linia trei. 
                  Ora : 22:35 .
Noi am ajuns unde ne-am dorit  şi pot spune că fiecare  om poate să ajungă unde doreşte şi cu cine doreşte .
Trebuie doar să îţi doreşti asta.
 Universul te va ajuta .

Străzi colorate de iubirea amantului nefericit.


Prea multe colţuri aşteptând lumina zorilor .


Ploaia cade lin pe obrazul ei îmbujorat.
Un râs adânc se zbate spre neant.

Fire de iarbă,hotote de râs.
Albul imaculat al rochiei ei este murdărit de nămolul sufletului.
Lumea îi părea ca un fulg de zăpadă într-o zi de vară.
Se aşează lângă un copac...
Din perspectiva ei,este cel mai frumos copac din pădurea în care se afla.
I-a scris numele pe un fir de iarbă şi apoi l-a cusut în copac.
Numele lui este perfect pe copacul vieţii ei.
Un zâmbet de fecioară se îndreaptă către portocaliul Soare.
Se joacă cu zâmbetul ei.
Îi spune cele mai adânci secrete.
Cum s-a cunoscut ea cu norul,cum s-a îndrăgostit de el.
Îşi plimbă părul prin vânt-speranţele o încolţesc.
Se naşte focul iubirii din gemete copilăreşti.Se încălzeşte cu el.
Bea din sticla fericirii găsită lângă copacul vieţii.
Se satură.
Mănâncă din ciupercile sentimentelor.
Sunt aşa de gustoase,vrea să mănânce cât mai multe.
Noaptea îşi aşează părul peste pădurea viselor din sufletul ei.
I se face somn.
Doarme pe bucăţi de speranţe amestecate cu fire de vise ...cusute cu iubiri neîmplinite.


Visa la dragostea ei.