sâmbătă, 9 iulie 2011

S-a cuibărit primejdia în mintea mea..

Nu (m) ai iubit în niciun anotimp,de fapt...nu ai trăit.
Credeam că toamna te-a luat sub aripa ei și ți-a injectat dragoste în vene.
Credeam că simți cum explodezi de prea mult eu.
Nu era iubire,era o necesitate.
Ți-era frică de singurătate,iubitule!
Când iarna s-a așezat peste tine,te-ai îmbrăcat cu mine.
Ți-era așa de bine,te simțeai atât de protejat...încât ai uitat cine te-a îmbrăcat.
Te dezveleai ți te înveleai.încât credeam că o să mă sfâșii.
Credeam că am să devin o haină mult prea uzată.
Iar primăvara...o,primăvara.
Te-ai dezvelit ușor de mine și mă țineai în brațe.
Mă curățai și mă simțeai.
Eh,iluzii.
Tacerea și-a pus brațul între noi.
Și cât de mult as vrea să ajung la tine și să-ti șoptesc cuvinte pline de sens.


Tu nu m-ai iubit în niciun anotimp.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu