Prea multe colţuri
aşteptând lumina zorilor .
Ploaia cade lin pe
obrazul ei îmbujorat.
Un râs adânc se zbate
spre neant.
Fire de iarbă,hotote
de râs.
Albul imaculat al rochiei ei este murdărit de nămolul sufletului.
Lumea îi părea ca un
fulg de zăpadă într-o zi de vară.
Se aşează lângă un
copac...
Din perspectiva
ei,este cel mai frumos copac din pădurea în care se afla.
I-a scris numele pe un
fir de iarbă şi apoi l-a cusut în copac.
Numele lui este
perfect pe copacul vieţii ei.
Un zâmbet de fecioară se îndreaptă către portocaliul Soare.
Se joacă cu zâmbetul
ei.
Îi spune cele mai
adânci secrete.
Cum s-a cunoscut ea
cu norul,cum s-a îndrăgostit de el.
Îşi plimbă părul prin
vânt-speranţele o încolţesc.
Se naşte focul
iubirii din gemete copilăreşti.Se încălzeşte cu el.
Bea din sticla
fericirii găsită lângă copacul vieţii.
Se satură.
Mănâncă din
ciupercile sentimentelor.
Sunt aşa de
gustoase,vrea să mănânce cât mai multe.
Noaptea îşi aşează părul peste pădurea viselor din sufletul ei.
I se face somn.
Doarme pe bucăţi de
speranţe amestecate cu fire de vise ...cusute cu iubiri neîmplinite.
Visa la dragostea
ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu